Locuri de muncă

   Din timp in timp se nimereste sa trec prin fata unui televizor sau sa citesc vreun articol din presa unde vreun individ incepe sa povesteasca despre beneficiile crearii de noi locuri de munca. In mai mult sau mai putin recentele discutii despre Rosia Montana au tot venit astfel de ideologi si au impins in fata teza asta cu noile locuri de munca. Nu trebuie s-o mai spun pe aceea ca nu este cazul sa credem tot ce se zice la televizor.

    Munca nu este o necesitate, ea este doar o metoda de satisfacere a unei necesitati. Putem sa traim fara ea.

  Au existat niste revolutii in decursul istoriei muncii, revolutii care au dezocupat forte masive de munca. Domesticirea animalelor, inventia plugului, a masinii de spalat, a motorului cu aburi, a productiei seriale si a telecomunicatiilor, toate acestea si inca multe altele au fost tehnologii care au produs timp util pentru sectoare intregi ale populatiei. Doar masina de spalat a scapat de la o munca fizica foarte costisitoare de timp milioane de femei si a trimis aceasta munca in seama curentului electric pe care-l producem din bogatiile Pamantului si ale Soarelui. Ei bine, unde s-a dus tot acest profit consistent de timp? Nu de alta dar se pare ca tot la fel de ocupati suntem, precum eram si acum 6000 de ani.

   Suntem mai ocupati ca nicicand sa cumparam si sa producem obiecte necesare vietii (spunem noi) ca un soarece prins in cursa: producator - consumator. Sunt unii care muncesc din greu sa te faca sa cumperi si sa produci, sa te indoctrineze prin filme si reclame, caci oamenii daca ar fi lasati de capul lor ar realiza ca toata fuga asta dupa cat mai multe obiecte este decat ridicola. Oamenii s-ar simti mult mai bine cu mai putine obiecte si cu mai mult timp la dispozitia lor. In S.U.A., care este cea mai mare consumatoare mondiala de resurse, femeile care au 20 de ani si 100 de kg nu sunt mai fericite decat altele care n-au avut "norocul" de-a se naste intr-o tara in care se baga in mancaruri substante care sa dea dependenta de mancare. America este una dintre cele mai bolnave natiuni ale planetei; consumul in excedenta il deterioreaza pe om atat intelectual cat si fizic. Oamenii sunt indopati fara voia lor si in afara constiintei lor cu mancare astfel incat sa poata fi motivati apoi sa cumpere din nou - articole pentru jogging, servicii medicale pentru problemele cu sanatate si sedinte la sali de sport la care se urca cu liftul sau cu scara rulanta si in care exista pamant ce merge pentru ei! Este totul absurd si trist. Unii muncesc ca sa le dea de munca altora intr-o spirala canceroasa care trebuie sa fie terminata.   

    Nu avem nevoie de mai multe locuri de munca ci de mult mai putine.

Apoi mai exista si niste alte locuri de munca foarte neproductive. Fiecare stat are angajate in subordinea lui importante dispozitive de muncitori specializati si inalt calificati ca sa distruga vietile si munca oricaror altora cu rachete teleghidate, tancuri si submarine. Era de ajuns sa-i pui pe astia sa se lupte cu saracia si nu sa se lupte intre ei si ai fi facut o treaba superba. Altii sunt platiti cu sume importante sa detecteze dupa metode extrem de sofisticate niste tapi ispasitori pentru cele mai multe pacate ale societatii noastre - asta fac sistemul judiciar si cel politienesc, cand mai bine ar face sa investeasca toate resursele lor in rezolvarea acelor probleme ale societatii.

    Nu avem nevoie de locuri mai multe de munca ci de munca facuta cu cap, facuta pentru motive si scopuri gandite, nu pentru cele negandite.

    Esti luat de mic si ti se baga in cap: "meseria e bratara de aur" sau "munca il face pe om" - niste prostii. Nu meseria si nici munca nu il face pe om, ci experienta sa totala de viata, experienta pe care o poate transforma in una liniara existand pe planeta asta doar ca un producator, consumator si executant al unei munci repetitive. O experienta liniara de viata il tine pe om prizonier al unei singure paradigme pe cand o experienta variata ii va deschide mintea. Nu scrie nici in stele si nici in materialul nostru genetic sa fim dependenti de consum, au trait multi altii inaintea noastra fara el si nici prin cap nu le-a trecut ca n-au tot ceea ce le trebuie in materie de acareturi. 

   Locuri de munca avem destule, ba sunt intr-un excedent, ceea ce nu avem este stiinta de-a face munca pentru obiective care sunt gandite pe termen lung ci facem multa munca degeaba si pentru scopuri marunte si obtuze.Uite ce locuri de munca as infiinta eu degraba, as infiinta niste locuri de muncitori platiti de la stat sa se gandeasca la aceste probleme, adica la problemele de morala, de viata si de societate, precum si la cele mai inalte sau "sfinte", cum le mai spun unii. Dar vai, ei sunt deja angajati, multi, multi si cu masini luxoase, mai prinsi chiar decat altii de existenta aceasta liniara in care muncesc de zor sa devina proprietari peste inca ceva. 

Am zis ca daca tot le place oamenilor sa mai aterizeze pe aici din cand in cand la vreun articol nou, n-am sa le iau de tot aceasta placere si am sa mai las cate un text ocazional, desi eu acum vreau sa lucrez si la alte lucruri, unele mult mai misterioase decat acestea.

   

Despre caritate

    Se întâmplă că la mare loc de cinste este pusă caritatea in zilele noastre; oamenii caritabili sunt priviți ca niste virtuoși care aduc mari servicii societății. Evident, dacă eram de acord cu această teză nu m-aș fi obosit să o aduc în discuție, o aduc în discuție tocmai din cauză că este prea la modă. Această teză este atât de la modă încât dacă un hoț parvenit, obtuz și necioplit, este și caritabil în același timp, atunci acele acte de caritate conteaza atât de mult încat restul inadecvărilor sale devine irelevant. 

    Dar nu. Nu despre Gigi Becali vreau sa vorbim aici ci despre bisericile creștine și despre justificarile pe care le aduc necesității lor avansând ideea că ele patronează o imensă operă de caritate prin care cei săraci sunt ajutați.    

   Că bisericile nu produc nici un fel de bani ci îi extrag prin cărări mai îmbârligate decat cele ale Domnului de la cetățeni și de la stat -  asta se va lasa deoparte deocamdată. Că pe de altă parte mulți dintre săracii pe care biserica îi ajută sunt produși pe bandă rulantă de către aceeași instituție prin cărări la fel de îmbârligate - vom trece și asta cu vederea. Doar propaganda împotriva planificării familiale și a educației sexuale îngroașă substanțial rândurile armatei săracilor. Tot cu vederea vom trece și de faptul că bisericile sunt putred de bogate iar la săraci nu ajung decat sume infime, pleava, mai nimic.

    Să luăm în vizor doar caritatea ca mod de abordare a sărăciei. Dacă vine un om nemâncat la tine și îți cere apă și mâncare probabil ai să-i dai. Însă dacă asta este tot ceea ce vrei sa faci și tot ceea ce poți să faci pentru el atunci nu ai facut mai nimic, deoarece în mod cert nu ai schimbat nimic în viața acelui om. El va rămâne mai departe sa paraziteze, dacă nu pe tine atunci pe ceilalti. Oamenii care nu au nevoie de caritate prin definitie au ajuns să dețină capacitatea de-a-și produce singuri lucrurile necesare vietii. 

    Daca sărăcia este o problemă atunci ea poate fi rezolvată doar cu programe sociale serioase, gândite de specialiști în asistență socială, nu de specialiști în teologie, care nici macar pseudoștiință nu este ci pură demență. Sigur că acei săraci trebuie și să mănânce însă pe deasupra mai trebuie și ajutați să deprindă niște cunoștințe care să le permită să își câștige existența și să nu mai aibă nevoie de caritate. 

    Să fii caritabil cu săracii la modul la care este biserica, este ca și cum ai salva de la înec pe cineva țopăind pe marginea apei și încurajându-l. Apoi aceasta transmite în societate ideea că există niște nepricopsiți și că are grijă biserica de ei. Ei bine, biserica nu are grijă decât ca ei sa nu se rărească ci să se înmulțească, căci dacă ar disparea aproape de tot atunci poate mai mulți oameni s-ar întreba la ce le trebuie Sfantului Duh și lui D-zeu atâta bănăret. Biserica dă pentru "opera ei socială" suficienți bani încât să-și poată face clienți ai acestei opere sociale, dar îndeajuns de puțini pentru ca acești clienți sa poată renunța vreodată la serviciile de caritate.

    A fi caritabil nu este o virtute, este nici măcar o jumătate de virtute, nici o zecime ci poate o sutime. O virtute este aceea de-a acționa astfel încât să dispara de pe lume nevoia de caritate. Un om care trăiește odată din mila altora poate aprecia compasiunea umană, unul care trăiește din milă zilnic, nu mai poate aprecia decât cinismul oamenilor precum și propria sa inutilitate.

Ateii militanți

    Adeseori prin mediile informaționale de orientare favorabilă religiei apare subliniată această denumire de ateu militant, și ea este aplicată celor ca mine. Pe mine nu m-ar deranja în mod deosebit o astfel de denumire, mai ales că în afară de-a scrie texte anticreștine pe internet s-a mai întâmplat și să ajung pe la întâlniri ori conferințe ale ateilor sau să mai ies să protestez împotriva vreunui abuz al religioșilor.

   Totuși, nu ateismul este lucrul pentru care militez, eu militez pentru adevăr într-o sferă culturală specifică, aceea a religiei. Și fac asta dintr-un motiv foarte simplu - acela că oamenii din epoca modernă n-au nevoie ca la cele mai importante întrebari ale vieții să răspundă cu aceleași răspunsuri pe care le-au dat niște indivizi extrem de ignoranți de acum 2000 de ani. Cu cât întrebarea este mai grea și misterul mai mare cu atât mai mult ar trebui să fim sceptici în ceea ce privește presupusa expertiză a celor din antichitate din domeniul moralei, biologiei, astrofizicii sau mecanicii cuantice.

   Care este cel mai mare expert în biologie de care ai auzit în Biblie? Acela care susține că femeia e confecționată din coasta bărbatului?

   Totuși, ceea ce aș vrea să văd în momentul în care accept să fiu numit ateu militant, este puțină obiectivitate și opțional, daca este posibil, și niscaiva onestitate. 

    Aș vrea și eu ca toți creștinii care le prezintă doctrina creștină copiilor lor neștiutori ca fiind adevărată să fie numiți creștini militanți. Aș vrea ca Biserica Ortodoxă să se redenumească Biserica Militantă Ortodoxă, având în vedere că face presiuni pentru creștinizarea desăvârșită și ortodoxă a întregii populații, deși realitatea ar fi mai bine arătată daca s-ar numi Biserica Mafiotă Ortodoxă, considerând construcțiile megalomanice pe care le face inclusiv pe banii ateilor sau vânzarea neobosită de servicii imaginare.

   Aș vrea ca statul român să se numească singur, fără ca eu sa ma mai obosesc s-o fac, "stat militant creștin" din moment ce el sponsorizează religia creștină în detrimentul altor ideologii și din moment ce se predă confesional creștinismul în școli. Așa, ca sa știm cum stăm.

   Aș vrea să nu scape de eticheta de militanți creștini nici cei care protestează împotriva dreptului la avort, împotriva homosexualității sau împotriva cipurilor electronice. La fel, orice individ care face propagandă pentru religia lui în mediul înformatic sau în presa scrisă să fie numit militant creștin sau să se renunțe la a mă numi pe mine ateu militant.

   În opinia acestor oameni, daca ești ateu și dacă exprimi în public cu claritate ceea ce crezi, atunci ești ateu militant, dar dacă ești creștin și faci exact același lucru, ba chiar altele care depășesc cu mult simplul militantism, atunci ești doar creștin. Ateul perfect, nemilitant, în opinia credincioșilor este acel ateu pentru care necredința sa este atât de personală și de intimă încât nici măcar rudelor apropiate nu o mărturisește. Ei bine, eu nu sunt acel ateu perfect, iar necredința mea este la fel de personală pe cât de personală este credința creștină în țara asta, adică deloc.

   Nu doar că nu cred că religia creștina este adevărată, ba pe deasupra sunt foarte convins că este falsă, și în consecință este corect a se proceda cu aceasta exact la fel cum se procedează cu alte ideologii false; pe scurt - jos cu ea!

  

Fanatism, extremism și fundamentalism în religie

    Una dintre cele mai întâlnite scuze pe care le înaintează apologeții religioși întru apărarea religiei este aceea că nu religia este de vină atunci când în baza ei se produc atrocități, ci fundamentalismul și fanatismul.

    Mai exact, se afirmă că ideile și doctrinele religioase nu au absolut nimic de-a face cu comportamentele foarte nocive ale unor oameni religiosi, ci natura fanatică a acelor oameni. Asta este cea mai ușoară cale de-a apăra ideile false de critică și de-a eschiva de la datoria de-a estima valoarea de adevăr a acelor idei.

    Ca să fie consistenți psihic, aceiași apologeți ar spune că nu este nimic în neregulă cu ideea că pruncii sunt aduși de barză ci în neregulă sunt doar indivizii care sunt fundamentaliști întru această credință. Ar spune că nu este nimic în neregulă cu credința că asfaltul este comestibil și foarte nutritiv ci doar cu cei care duc această credință în extrem; că nu-i nimic rău în a linge ocazional asfaltul ci că este rău doar dacă este ronțăit non-stop. Ar trebui să spună că nu este nimic în neregulă cu ideea de-a face sex cu dumnezeul la care te închini ci doar cu acei credincioși care susțin această credință cu fanatism.

   În caz că aceiași apologeți religioși ar avea un discurs onest, ar trebui să nu avem loc de ei atunci când ne asurzesc predicând despre cât de beton este nazismul și cum de vină au fost doar extremiștii și fanaticii naziști iar ideologia este ca un ghiocel proaspăt înflorit, frumos mirositor și cu petalele de un alb desăvârșit.

   Dar știm cu toții că nu avem parte de astfel de predici, că de astfel de predici avem parte doar atunci când vine vorba numai și numai despre ideologia religioasă, iar asta ne trimite cu gândul că predicatorii nu sunt angajați doar într-o încercare timidă de degustare a rahatului ci într-o activitate susținută de distorsionare a realității.

   Fanatismul, extremismul și fundamentalismul nu sunt proprii doar religiilor ci și ideologiilor nerelegioase sau antireligioase, în particular oricăror credințe specifice. 

   Fanatici, extremişti și fundamentalişti nu sunt numiţi decât oamenii care acționează consistent cu credințele pe care le susțin și această proprietate a lor este incriminată de așa-zișii moderați. Ar fi bine totuși ca acești moderați să se judece cu aceeași măsură cu care îi judecă ei pe alții și să observe că excesul de moderație este una dintre cele mai periculoase forme de fundamentalism.

    Excesul de moderație este periculos deoarece moderația nu este vreo valoare absolută, deoarece există unele idei care trebuie susținute cu determinare și profesate cu abnegație - idei demonstrabil adevărate. Și există idei care nu trebuie profesate nicicum, nu cu determinare, cu atât mai puțin cu abnegație și nici măcar cu moderație - idei irationale, aberante și false, precum sunt cele mai multe dintre cele înglobate de religie.

Românii sunt idioți

    Mie nu îmi place să vorbesc despre subiectele proaspete ci adeseori îmi amintesc de unele care au făcut deliciul mediului informațional pe la o vreme iar acum stau îngropate prin vreun raft prăfuit al internetului. Sa suflăm puțin peste acest praf.

   Pe la o vreme o mână de români au descoperit că cea mai căutată apreciere despre români pe google este aceea că "romanians are stupid". Și nemulțumiți de acest rezultat și-au pus in cap sa schimbe acest fapt căutand în repetate rânduri "romanians are smart", astfel încât deșteptăciunea să ajungă prima sugestie atunci când vine vorba de-a căuta români pe google. 

   Mi s-ar fi făcut rușine imediat cum aș fi auzit despre această campanie dacă cumva identitatea mea personala ar fi fost compusă de faptul că sunt român. Din fericire pentru mine, atunci când mă întreabă cineva ce sunt îi zic că sunt om, apoi ateu antireligios și apoi expun alte idei ale mele pe care le consider relevante; naționalitatea vine pe undeva mai pe la urmă. Trebuie totuși vrând-nevrând să exist în mijlocul unor oameni unde s-a nimerit să exist, de aceea mă interesează ocupațiile și ideile lor și de aceea le și discut.

   În primul rând a fi deștept nu este vreun fel de valoare absolută. Adolf Hitler a fost fără îndoială un individ foarte deștept; cum ar fi putut sa tragă pe sfoară o mulțime de națiuni precum și pe alți șefi de state? A fi totuși deștept nu te face prea înțelept după cum vedem. În al doilea rând, cine caută pe internet faptul că o întreaga națiune ar fi stupidă trebuie sa fie el însuși bătut în cap. Și daca mai și ia în seamă primul link care-i iese in cale, fără măcar să se informeze succint de pe wikipedia în ceea ce privește istoria acelei națiuni atunci a fi bătut în cap nu devine decat un eufemism pentru capacitățile lui intelectuale.

   Nici prea deștepți nu sunt cei care se cramponează că în topul căutărilor pe google apare că ei ar fi stupizi, și asta este din cauză că orice om cu o brumă de inteligență nu va lua de bună o asemenea informație lipsită de conținut valid. 

   Apoi orice ființă de pe planeta asta face tot ceea ce poate să faca mai bine pentru a prolifera și pentru a supraviețui, cu instrumentele și cu resursele pe care le are la dispoziție. Poate că un virus lipsit de creier nu este prea deștept însă poate ucide fără drept de apel zeci și sute de mii dintre cele mai deștepte ființe de pe planetă și ar trebui acest lucru măcar să ne dea un pic de gândit atunci când vorbim de inteligență, dacă tot ne considerăm inteligenți.

   Fiecare om este prizonier al mediului social și al epocii în care trăiește și de aceea un om cu inteligență medie din secolul XXI i-ar putea face oricând pe Aristotel și pe Leibnitz să se simtă ca ultimii dobitoci doar din cauză că s-a născut într-o cultură net superioară culturii acelora. Românii care vor să se compare cu englezii nu arată decât că sunt lipsiți și de cultură generală și de inteligență, căci dacă ar poseda pe acestea ar fi ceva mai reticenți în a compara o colonie est europeană cu cel mai mare imperiu colonial al lumii. Britanicii au exploatat continente întregi timp de zeci și câteodata sute de ani, au exploatat Canada, Australia, India, Africa de Sud si parțial S.U.A. (ca sa dăm doar câteva nume) și toată acea bogăție a fost investită parțial în cultură și civilizație în țara lor.

   Aceste diferențe între culturi au rădăcini scufundate adânc prin tot felul de factori istorici și geografici și ele nu derivă din proprietățile englezilor sau românilor din secolul XXI. Este deci caraghios că cineva își pune problema stupizeniei națiunilor europene la acest mod. Este irelevant totodată cum suntem la momentul prezent, ceea ce conteaza este ce se poate face în viitor.

   Și putem importa cu nerușinare valorile unor civilizații în care "hazardul" a investit masiv, putem să importăm cu nerușinare valorile elitelor acelor civilizații sau putem să ne conservam identitatea de român și să ne chinuim să dăm impresia ca suntem deștepți. Cel care vrea cu fervoare să demonstreze în afară că este superior, nu demonstrează decât că înăuntru se simte inferior.