Nu ne mai trageţi pe dreapta

   Cumva în această ţară, direcţia politică numită dreapta, a fost reîmpachetată, rearanjată şi servită populaţiei ca fiind o ideologie onorabilă. Pot să văd oameni cu studii, cu facultăţi, care se declară de dreapta dar nu mai sînt contrariat de acest lucru de pe vremea în care am observat că un doctorat în matematici superioare nu garantează nicidecum că nu eşti limitat în alte domenii ale dezvoltării personale.

  Clar că este o diferenţă între ceea ce afişează oamenii în public şi ceea ce cred în particular, şi putem să ne dăm seama că mai ales în ţara asta această diferenţă este considerabilă. Observînd cum pînă la incidentele din '89 mai toţi oamenii afişau explicit sau tacit apartenenţa la o anumită filozofie politică, iar mai apoi s-au întors dacă nu la 180 de grade măcar la 120, nu poţi să nu te întrebi dacă au suferit toţi o modificare profundă a personalităţii şi a culturii politice, ori dacă nu cumva au rămas aceiaşi eterni prieteni ai oricui se află la putere. Chiar şi aşa, pe lîngă aceştia sînt unii care în mod autentic au fost induşi în eroare de către propaganda mincinoasă de care nu scapi nici în gaură de coropişniţă şi pentru ei merită să scriem astfel de texte.

   Direcţia politică numită dreapta, este ideologia claselor conducătoare, a elitelor, aşa a fost de cînd este ea şi această ideologie este simplă: mai multă putere pentru ei şi mai puţină pentru restul populatiei - cea mai multă putere pentru cei mai puţini oameni şi cea mai puţină putere pentru cei mai mulţi oameni. Sigur că ei nu pot să ne spună aşa ceva direct, deci ideologia este reformulată în cuvinte pompoase şi lucitoare şi este vîndută apoi populaţiei naive, formată din profesori universitari, oameni de ştiinţă, doctori, ingineri, femei casnice, zidari şi muncitori cu ziua deopotrivă.

   În prezent, dreapta se prezintă ca un mare furnizor de bunăstare, dreptate şi de libertate, foarte multă libertate, şi toate aceste lucruri le vom avea - ni se spune - dacă vom fi conduşi de ei; sau cum s-ar mai spune, vom fi conduşi înspre libertate, vom fi supuşi pentru a găsi libertatea. Această propagandă frumos ticluită îi induce pe mulţi în eroare şi de aceea este indicat măcar să amintim grupările care sînt asociate cu direcţia stîngă şi cele care sînt asociate cu dreapta:

   Istoric vorbind, grupările de stînga sînt în ordinea descrescătoare a extremismului: anarhiştii, (cam pe aici ma aflu eu), comuniştii, socialiştii, progresiştii, anticapitaliştii, antiimperialiştii, socialiştii democratici, ecologiştii, libertarienii de stînga, social democraţii şi social liberalii, care sînt un fel de comunişti degeneraţi.

   Iar grupările care aderă la direcţia dreapta sînt într-o ordine oarecare a demenţei: naziştii, capitaliştii, fasciştii, conservatorii, monarhiştii, naţionaliştii, neoconservatorii, neoliberalii, reacţionarii, autoritariştii, imperialiştii, tradiţionaliştii, libertarienii de dreapta şi fundamentaliştii religioşi! Toată lumea "bună" este înregistrată pe dreapta, toate speciile fascistoide - cu cap de afiş - fundamentaliştii religioşi, fasciştii, naziştii şi capitaliştii, iar dacă cineva se întreaba ce sînt reacţionarii... ei bine sînt cei care vor sa ne întoarcem în Evul Mediu, ca sa fim conduşi de o aristocraţie susţinută de cler. Şi cam asta este politica de dreapta în principiu, feudalism reciclat pentru vremurile moderne. Fiecare om trebuie sa se întrebe cam în care dintre cele doua categorii de grupări ar vrea sa vieţuiască.

    Ceea ce marchează diferenţa esenţială dintre stînga şi dreapta este gradul de ierarhizare al societaţii în care aceştia vor sa traiăscă, cu grad de ierarhizare cît mai mic dorit de anarhiştii comunişti, şi cu grad de ierarhizare maxim dorit de nazişti, capitalişti, monarhişti sau fascişti, o societate puternic stratificată în care majoritatea oamenilor este lipsită de putere reală:

    Toate regimurile intitulate comuniste care au existat, au fost criticate de către dreptişti exact pentru faptul că au menţinut sisteme de funcţionare ierarhice, ca au menţinut culturi ale personalităţii, sisteme totalitare, autoritariste şi clase ierarhice, adica au fost criticate pentru faptul ca n-au fost suficient de stînga...şi ei inca mai fac aceste critici, precum ciobul care rîde de oala sparta sau ruptul care rîde de cîrpit. Sigur că doar oamenii cu imaginaţie prea bogată s-ar fi aşteptat ca un sistem de organizare socială ce data de mii de ani să fie inlocuit deodată cu anarhia comunistă, mai ales avînd în vedere inerţia puternică a societăţilor umane şi contextul internaţional, în care statele socialiste s-au aflat sub asediu continuu din partea capitaliştilor (feudalilor moderni). Pentru o astfel de revoluţie, ar fi fost necesară în prealabil o revolutie a mentalităţilor oamenilor, care nu prea a avut loc.

   Este clar ca nu există vreun argument suprem care odată auzit îl face pe un om sa îşi schimbe deodată sistemul de valori sau deziluzia religioasă însă unele pot să pună semne de întrebare sau să corodeze aceste structuri mentale. De aceea am să listez aici cîteva lucruri care spun eu că ar trebui să dea de gîndit. 

    Dreapta a fost şi este ideologia claselor dominante care vor să-şi conserve dominaţia şi de aceea noi putem să ştim că din cauza că monopolul culturii a aparţinut în mod covîrşitor dreptei, cultura şi în particular istoria sînt foarte biasate pe partea dreaptă. Un om gînditor trebuie să se aştepte ca cele mai multe opere de artă, antice, clasice sau moderne, să exprime valori susţinute de monarhie, aristocraţi sau de capitalişti şi nu valori susţinute de tovarăşul V.I.Lenin. Ar fi iraţional în cel mai înalt grad să crezi că mintea nu-ţi este puternic infestată cu credinţa falsă că valorile dreptei sînt bune iar cele ale stîngii sînt rele, deoarece acesta este rezultatul inevitabil al consumului de cultură, al cititului de epopei antice, al contemplării unor măreţe opere de sculptură, pictură sau arhitectură, al fascinaţiei produse de cultul individului, eventual de cultul individului războinic şi autoritar.

    Ar fi la fel de iraţional să crezi că istoria de care dispunem în prezent nu supraraportează faptele bune ale dreptei şi nu subraportează faptele bunei ale stîngii, în acelaşi timp în care grupările asociate cu stînga sînt demonizate şi ponegrite pe nedrept, iar liderii, grupările şi valorile dreptei lăudate într-un mod la fel de nedrept. Este chiar suprinzător a constata că stînga politică şi socială a rezistat, s-a dezvoltat şi a evoluat în aceste condiţii. 

   A doua chestiune pe care am să o prezint este aceea a investigaţiilor ştiinţifice serioase, care ar fi trebuit să fie efectuate la vîrful piramidei. În momentul în care ai un sistem piramidal care îţi conduce societatea, s-ar chema că acesta este cel mai important punct de investigaţie sociologică şi psihologică, deoarece funcţionarea sistemului tău depinde de sociologia şi psihologia indivizilor din vîrful piramidei. Te-ai aştepta să vezi pe tema asta zeci şi sute de mii de articole publicate în jurnalele stiinţifice. În realitate, psihologia şi sociologia elitelor - ca domeniu de investigaţie stiinţifică, este pentru scopurile practice inexistent şi noi ştim cine sînt oamenii care întreţin această stare de fapt, ei nu-s cerşetorii homeless şi nici vînzatorii de cartofi din piaţă.

   Din fericire, cîteva studii şi informaţii au scapat printre degetele lipsei totale de finanţare, a interdicţiei şi a cenzurii, şi noi stim că oameni oarecare de pe stradă, dacă sînt luaţi şi puşi într-o situaţie în care ei au putere asupra altora, la fel de luaţi de pe stradă, vor începe inevitabil să comită abuzuri asupra lor. Nu ne trebuie aceste cercetari ştiinţifice decît pentru fandoseală, căci noi cunoaştem din istorie cum oamenii de la putere nu s-au oprit de la abuzuri împotriva celor fără putere, toate atrocităţile posibile şi imposibile au fost comise de către cei care au putut să comită violenţa, asupra celor care nu au putut să se apere, şi această regulă nu s-a schimbat nici cînd iobagii la anumite rascoale au pus mîna pe anumiti moşieri şi i-au violat, jupuit, torturat şi schingiuit cum s-au priceput mai bine.

   O societate bazată pe dominaţie şi nu pe colaborare este o societate care întreţine crima organizată şi colectivă. Unul din motivele pentru care anumiţi oameni susţin dreapta politică, este faptul că ei speră şi cred că nu vor ajunge niciodată în tabăra abuzaţilor, ceea ce este o credinţă falsă şi o speranţă ridicolă. Într-un sistem piramidal, ierarhic, în ultimă instanţă toţi oamenii sînt abuzaţi, chiar şi cei care sînt foarte sus, sînt abuzaţi de cei de deasupra lor. Se întîmplă ca există mame care abuzează fără sa-şi dea seama, pe proprii lor copii pe care îi iubesc ; a te aştepta ca nişte bătrîni ahtiaţi după putere şi aproape senili să nu abuzeze întreaga societate pe care ei în mod clar n-o iubesc asa cum îşi iubeşte o mamă copilul, nu este doar o lipsă de imaginaţie, este definiţia stupizeniei. 

  În afară de de anumite excepţii care sînt foarte rare, procedeul de selecţie evoluţionistă al conducătorilor unei ierarhii, produce un tipar al conducătorului psihopat, machiavelic şi cu desăvîrşire ahtiat dupa putere, dorinţa de putere totală fiind caracteristica indivizilor care reuşesc să depaşească încercările specifice puse în faţa lor de sistemele de conducere bazate pe ierarhii.
Din cauza asta, mai ales elitele occidentale, care nu au fost contaminate de "plaga comunismului" sînt preocupate într-un mod psihotic şi paranoic de ideea dominaţiei totale, a puterii totale. Ei nu sînt preocupati prioritar de direcţia evoluţiei speciei noastre, de bunăstarea speciei noastre sau de valori morale precum compasiunea ori profesarea adevarului, ci de obţinerea puterii totale, prin orice mijloace. Si acesta este şi principalul motiv pentru care vor pierde inevitabil competiţia cu oamenii care au interese şi vederi mult mai largi.

  Este probabil că structura ierarhică a unei trupe de maimuţe de acum cîteva milioane de ani sa fi conferit avantaje foarte importante pentru supravieţuire prin savana acelor vremuri şi se vede că că acest tip de organizare a unei turme produce un tip de selecţie sexuală suficientă pentru perpetuarea turmei de babuini. A transfera acest sistem de organizare de la scara unei turme de maimuţe la scara civilizaţiei umane va transforma orice mic neajuns al ei abia sesizabil la nivelul maimuţelor, în catastrofe sociale, atrocităţi imense şi războaie de zeci de ani în cazul societăţilor omeneşti.
   Deşi în instinctul unora scrie probabil că ierarhia într-un mic grup este un sistem viabil, omul gînditor va înţelege că o luptă pentru dominaţie în cadrul grupului care nu înseamnă mai mult decît o hîrjoneală între două maimuţici, se va transforma în razboi civil cu sute de mii de morţi atunci cînd o întreagă societate este organizată după acelaşi sistem găunos, iar frustrarile sexuale al unui mascul se transformă într-o nevroză socială colectivă. Dacă într-o ierarhie de maimuţe cei cu statutul social mai de jos nu mai apucă să se înfrupte din fructele cele mai coapte, într-o ierarhie a claselor sociale înseamnă ca întregi sectoare ale populaţiei sînt condamnate la foamete sau la sclavagism. Cel mult am putea sa păstram acest sistem ierarhic în colectivităţi locale de 100 - 150 de indivizi dacă oamenii sînt prea nostalgici faţă de el, însă eu degrabă m-aş lipsi de aşa ceva.
   A menţine acest sistem de organizare al unor maimuţe pentru a organiza civilizaţia oamenilor este o maimuţăreală, nu este un lucru serios. Cu cît mai repede vom înţelege că acest sistem bazat pe competiţie, dominaţie, conflict şi decepţie este net inferior celui bazat pe cooperare şi comunicare, cu atît mai repede vom reusi să depăşim cu adevarat stadiul de maimuţă şi să devenim oameni adevăraţi - Homo Sapiens. Concluzia este evidentă: jos cu valorile dreptei, jos cu fascismul!

Cine finanţează extremismul religios

   A scăpa de o credinţă în Dumnezeu care este validată social la mai multe nivele - în comunitatea restrînsă, poate în familie şi în mod clar în public şi la nivel politic, este dificil. Este dificil să crezi că toţi acei oameni care afişează această credinţă sînt ori mincinoşi, ori adepţi ai unei fantasmagorii. Odată ce crezi că cea mai mare parte dintre oameni sînt ori incapabili să înţeleagă şi să cunoască adevărul într-o chestiune esenţială, ori că sînt nişte mincinoşi profesionişti, atunci calea este deschisă pentru anumite întrebări foarte neplăcute.

   Daca majoritatea vastă a oamenilor sînt incapabili să profeseze adevărul într-un fel sau altul în sfera religiei, atunci în care alte domenii ale vieţii mai sînt ei incapabili să profeseze adevărul? Este probabil că destui oameni întrezăresc răspunsul şi din această cauză se opresc din a întreba in continuare. Alternativa înseamnă a privi pe orice om ca pe o potenţială şi probabilă sursă de dezinformare şi aceasta alternativă nu este privită pozitiv de fiinţele sociale.

   Cu tristeţe trebuie să constat că ateiştii din România, în majoritatea lor se opresc cu întrebările atunci cînd vine vorba de status quo - asta însemnînd că ei susţin ideologia generală imperială. Imediat după revoluţia agriculturală, au aparut primele imperii, suprastructuri socio-politice care conţineau diferite etnii si ţări, şi care odată cu trecerea secolelor au început sa domine suprafaţa planetei din ce în ce mai mult, în detrimentul comunităţilor izolate. Noi aici am facut parte din imperiul Roman, din cel Otoman, parţial din cel Austro-Ungar, apoi din cel German, din cel Sovietic.... şi acum facem parte din Imperiul American. Că îi spunem sferă de influenţă, alianţă militară sau comunitate ori uniune de state, se poate  - însă eu fiind nostalgic dupa denumirile mai vechi, am sa-i spun imperiu. 

   Şi imperiul sub care ne aflăm propovăduieşte o anumită religie imperială, care este un tip de capitalism neoliberal, susţinut cu preoţi, profeţi şi cu biserici dedicate, cu ritualuri religioase care sînt declarate ca fiind cu totul şi cu totul altceva dar care servesc la exact aceleaşi funcţii la care serveau preoţii, profeţii şi ritualurile vechilor religii.

   Iar religia imperială este foarte potentă; pe mulţi nevinovaţi am vazut căzînd pradă ei şi acceptînd credinţe care de care mai dezaxate şi ridicole,  cum ar fi aceea că S.U.A. este o democraţie.  În ceea ce priveşte imperiul, ateismul şi critica religiei, trebuie expusă urmatoarea decepţie organizată, care vizează dinamica fundamentalismului religios şi în particular al celui islamist.

   Circulă prin cercurile ateiste de pilda, următoarea imagine:

    O imagine care face cît 1000 de cuvinte în a ilustra absurditatea islamului extremist şi totusi o imagine foarte incompletă, care poate induce pe cineva în eroare, îl poate trimite sa gîndească că religia este de vină aici. Religia este de vină, dar nu numai ea. Într-o societate modernă, oamenii se vor îndrepta în mod natural către civilizaţie, iar ca să se îndrepte în sens invers, ei trebuie să fie stimulaţi. Şi există dovezi despre cum au fost stimulaţi financiar foarte puternic mujahedinii (fundamentaliştii religioşi) din Afganistan, au primit sute de milioane de dolari din partea S.U.A. şi au fost şi dotaţi cu armament, pentru a-l folosi împotriva guvernului din acea vreme din Afganistan, susţinut de Uniunea Sovietică.

   Cînd oamenii ca mine arată pe bună dreptate cum "exportatorul global de democraţie şi drepturi ale omului" exportă în fapt terorism şi susţine ideologii retrograde şi criminale precum islamofascismul, noi sîntem acuzaţi de susţinerea unor teorii ale conspiraţiei. Dar ce fel de teorie a conspiraţiei să fie aceasta, cînd cei care o instrumentează nu doar că nu o ascund ci se laudă in public cu isprava de-a genera un razboi responsabil de moartea a sute de mii de oameni, folosind fanatici fundamentalişti religioşi? Ba încă există şi înregistrări pe youtube cu dovezile presupuse inaccesibile, şi documentaţie cît cuprinde pentru cine vrea să caute şi sa studieze; nu este vorba de nici o conspiraţie.

   O întreaga ţară a fost distrusă şi lăsată pradă luptelor între secte fundamentaliste islamice ca urmare a politicii expansioniste şi războinice a S.U.A., şi nu este singurul caz ci doar unul care arată că acest obicei al Imperiului de-a finanţa terorişti islamişti pentru a destabiliza state seculare şi socialiste nu este recent, ci chiar foarte vechi. Găsesc deplorabil faptul că ateii şi secularistii se revoltă împotriva extremismului islamic ca şi cum ar fi o ideologie care-şi extrage seva din neant şi nu se revoltă împotriva finanţatorilor săi, şi asta dovedeste că spălarea pe creieri nu are milă faţă de nici un om.

  

   mai sus avem în poză pe Osama bin Laden, proslăvit într-un cotidian occidental din anul 1993 ca un brav luptător antisovietic

    Căutînd mai atent printre finanţatorii extremismului islamic dăm foarte repede peste Arabia Saudită. In Arabia Saudită oamenii sînt decapitaţi - legal, sînt încarceraţi, torturaţi şi biciuiţi  pentru blasfemie - legal, sînt crucificaţi pentru crima de a se opune sistemului - legal, femeile nu au drepturi - prin lege,  nu există libertate de expresie - prin lege, tot prin lege hoţilor li se taie mîinile şi prin lege femeile care comit adulter sînt ucise cu pietre; Arabia Saudita este o dictatură absolută, este o monarhie absolută şi o teocraţie absolut de abjectă, este inamicul civilizaţiei, o ruşine a speciei noastre. Cu toate acestea, Arabia Saudită este aliatul şi prietenul ţărilor occidentale şi în baza acestei prietenii ea exportă petrol şi extremism islamic peste tot pe unde apucă. Şi de aici ne dăm seama cum toată vorbăria despre drepturile omului care iese din gura slujbaşilor imperiali este doar vorbărie şi că acesti indivizi nu au nici cea mai vagă consideraţie pentru viaţa umană.

    Nu există sancţiuni împotriva acestui regat medieval, nu sînt ajutate grupările care ar vrea răsturnarea acestui regim atroce ci se toarnă bani şi arme în Arabia Saudită în timp ce conducătorii ei îşi exportă ideologia wahhabistă în ţările vecine şi chiar mai departe, plătind ucigaşi îndoctrinaţi care omoară femei şi copii în numele lui Allah. În acest timp, conducătorul Imperiului, S.U.A., este mult mai ocupat să răstoarne regimuri seculare din Orientul mijlociu, prin mîrşave şi mincinoase practici ale serviciilor sale  secrete, pe motiv că ar fi dictaturi şi că nu-s respectate drepturile omului, în timp ce ei susţin pe cel mai dictatorial, mai opresiv şi mai antiuman regim din zonă, un veşnic focar de infecţie cu demenţă religioasă şi conflicte religioase şi interetnice.

   Şi se întîmplă astfel deoarece imperiul sub care trăim se închină profitului şi de aceea, dacă războiul produce profit pentru unii, Imperiul face razboi, iar dacă fundamentalismul religios îi ajută pe unii să facă profituri, Imperiul investeşte miliarde în fundamentalism religios; de aceea dacă cineva  vrea să traiască într-o lume lipsită de descreieraţi fanatici religioşi, va rosti împreuna cu mine: 

   - moarte Imperiului, moarte Imperiului şi moarte ideologiei profitului, care-l menţine în existenţă! Jos cu această orînduire mincinoasă, subversivă şi tembelă, care vrea să conducă lumea înspre civilizaţie sponsorizînd şi folosind ideologii sălbatice şi inumane din epoca bronzului; astfel de practici n-au ce să caute în secolul XXI, iar cei care le avansează n-au ce să caute în poziţii de imensă putere politică, ci ei trebuie degrabă îngrijiţi cu cea mai mare grijă într-un sanatoriu, de către cei mai buni specialişti de boli mintale.

Cea mai tare distracţie

   Distracţia în ziua de astăzi nu mai trebuie căutată. Te caută ea pe tine. Dacă nu te duci tu la distracţie, cumva te găseşte ea pe tine. Prin reclame şi anunţuri, postere şi fluturaşi, prin prieteni şi cunostinţe. Există nenumărate posibilităţi, oportunităţi şi soluţii pentru distracţie, atît de multe încît cîteodată uiţi cum este să nu fii distrat. Baruri, discoteci, muzică, filme, substanţe interzise sau alcool, plăcerea gustului, senzaţii tari, hoteluri cu saună şi masaj, concerte, jocuri de copii pentru oameni mari, socializare live şi pe internet, concursuri şi petreceri, într-un cuvînt - entertainment la puterea a zecea.

   Pe la o vreme însă, după ce te-ai distrat în fel şi chip şi în toate poziţiile posibile, după ce le-ai încercat pe toate - ai ajuns la saturaţie, îţi dai seama că eşti plictisit de toate acestea şi că eşti gata pentru ceva nou şi deosebit, ceva care să fie cu totul şi cu totul dintr-o alta gamă de distracţii, ceva dintr-o altă sferă a experienţei. Şi aici vin eu să-ţi recomand o distracţie nemaiîntîlnită, una care este atît de tare încît te poate distrage de la orice fel de altă distracţie. Iată cum se procedează:

   poţi să te aşezi undeva într-o poziţie confortabilă, astfel încît să ai coloana vertebrală în poziţie verticală şi să începi să îţi observi atent propria respiraţie, să observi cum inspiri şi cum expiri. Mai devreme sau mai tîrziu, un stimul va apărea la orizont, un gînd, o senzaţie, un sunet, sau o imagine, acestea vor apărea şi te vor distrage de la obiectul declarat al atenţiei, care este respiraţia ta. Iar cînd îţi vei aminti ca ai fost distras,  atunci îţi întorci atenţia înapoi la respiraţie. Asta este tot, cel mai simplu şi totodata cel mai greu exerciţiu pe care-l poate face un om. A face 10 - 15 minute din acest lucru în fiecare zi ţi se va părea la început poate nu foarte distractiv însă cu timpul această meditaţie poate deveni o distracţie de care nu mai vrei să te desparţi.

   Ea nu reprezintă decît jocul cu propria atenţie. În mod normal atenţia ne este captată, manipulată şi comandată de stimuli veniţi din exterior şi odată cu atenţia, ne este comandat şi fluxul gîndurilor în anumite direcţii. În timpul meditaţiei se exersează controlul conştient al atenţiei de către om, în dauna controlului atenţiei noastre de către stimulii exteriori. În contextul în care lumea prezentă este populată de obiecte şi entităţi care duc o competiţie pe viaţă şi pe moarte pentru atenţia oamenilor, şi devin astfel din ce în ce mai potente în a o controla, acest exerciţiu devine esenţial pentru a păstra o anumită independenţă şi un anumit control al lumii exterioare de către individ.  

   Există mai multe versiuni ale acestei meditaţii, în care îţi îndrepti atenţia înspre diferite aspecte ale minţii şi observi filmul gîndurilor tale sau petrecerea propriilor  senzaţii, observi gîndurile venind şi plecînd, emoţiile venind şi plecînd, senzaţiile venind şi plecînd; este o formă de distracţie în care vizionezi o întreagă noua lume - lumea minţii tale. Este o lume misterioasă, cel puţin la fel de demnă de vizitat pe cît sînt o discotecă sau vreun parc de distracţii şi îţi este rezervată numai şi numai ţie şi nimănui altcuiva. Printre efectele laterale ale acestei practici se afla o rezistenţă crescută la stress, un sistem imunitar mai bun, rezistenţă crescută la durere, o stare psihologică generală mai bună, o memorie mai performantă şi opţional este probabil să realizezi nişte lucruri foarte interesante, cum este acela că tu nu eşti egal cu gîndurile tale.

   Această activitate distractivă este gratis pentru toată lumea, şi poate fi practicată informal oriunde: în autobuz, în timp ce cureţi cartofii sau faci un duş, cînd o arzi prin supermarket, cînd te scobeşti printre dinţi sau cînd te plimbi prin parc. Distracţie placută!

Piaţa liberă este dictatură totală

    Este în prezent în mare vogă această ideologie a pieţei libere, la care foarte mulţi oameni subscriu. Şi acesta nu este un fapt extraordinar, avînd în vedere că sponsorii acestui curent de negîndire sînt plini de bani şi pot face reclamă nesfîrşită şi lobby etern acelor idei care susţin piaţa liberă.

   În esenţă, această tristă ideologie susţine că cererea şi oferta determină cursul economiei în cel mai bun mod cu putinţă, adică dacă îi lăsăm pe oameni să negocieze după voia lor ceea ce vor să cumpere, împreună cu producătorii, toată lumea va fi satisfăcută în cel mai înalt grad posibil. Problema generală a unui astfel de mecanism (dement) de reglare a economiei noastre este aceea că presupune că oamenii sînt mai deştepţi decît sînt în realitate, şi că ei ştiu foarte bine care-s serviciile şi obiectele de care ei au cea mai mare nevoie, presupune ca noi sîntem nişte actori raţionali. Iar noi ştim că aceasta este o eroare gravă, deoarece oamenii nu sînt în întregime raţionali şi chiar dacă ar fi deştepţi, ei nu pot fi deştepţi în toate domeniile, ci doar o minoritate va putea să fie suficient de pregătită intelectual ca să putem zice că aceia cunosc de ce au ei nevoie.

   Pe teren situaţia este mai dezastruoasă decît niciodată; unii cred ca ei au nevoie urgentă de-o trusă de şurubelniţe ca să poată răsuci un şurub la biroul din sufragerie, de ultima tabletă ieşită pe piaţă cu toate gadgeturile asociate, de un gel cu parfum pentru atmosfera din maşină, alţii de o brichetă cu led şi de o sticla de whiskey de care n-au mai băut niciodată, sau respectiv de o vopsea de păr cu culoarea exactă văzută într-o revistă de modă, ori poate de o operaţie estetica la degetul mic de la piciorul stîng şi neapărat o excursie la Paris.

  În fapt, lucrul de care acesti indivizi au cea mai urgentă nevoie, este nu mai mult creier, căci ei au destul creier, ei au nevoie să înceapă să-şi folosească creierul într-un mod nou, ciudat şi deosebit, de exemplu să înceapă să se întrebe la ce servesc toate acestea, pentru ce sînt ele? Şi tot întrebîndu-se aşa, unii dintre cei mai răsăriţi şi-ar răspunde că acestea le servesc ca să-i facă fericiţi. Iar dintre aceştia, cei mai avansaţi ar reuşi să descopere fără prea mare greutate, că deşi fericirea le este promisă, ea este una de foarte scurtă durată, o durată care variază undeva între 2-25 de secunde, după care apoi se revine la starea iniţială de plictiseală acerbă, anxietate reprimată şi de sentiment pătrunzător de neîmplinire. Unii chiar ar putea să se întrebe dacă este bine să fii fericit în continuu, dacă este bine să fii fericit cu motiv sau fără motiv, şi care sînt motivele pentru care este justificat să te simţi fericit.

   Tot trăind şi cugetînd la aceste lucruri, ei vor păşi inevitabil pe la o vreme pe calea adevărului şi vor recunoaşte că nu este atît de sigur că le trebuie neaparat un set nou de pahare, şi nu este atît de sigur că cel mai necesar lucru pentru ei este o pereche de căşti pentru smartphone, la fel cum nu este adevărul absolut că imediat în acest moment şi pe această planeta nu se mai poate trăi fără o sticluţă de ojă violet, sau fără o sticlă de vin roşu. E posibil să descopere că nu este o doctrină infailibilă aceea care zice că maşinuţa teleghidată e o prioritate absolută pentru copil, ci că în acest aspect lucrurile sînt foarte, foarte complicate.

   Sînt foarte complicate şi noi ar trebui să fim sceptici de fiecare dată cînd cineva ne zice că ştie de ce avem nevoie, dar mai ales cînd noi inşine ne zicem că ştim de ce avem nevoie. De unde ştim? Cum am aflat? Ce ne-a convins? Am judecat destul, şi dacă da, ce metode de judecată am folosit? Sînt nişte metode verificate, ori noi gîndim în acest aspect mai degrabă după ureche? De aceste întrebari este foarte mare nevoie, mare şi urgentă, şi apoi abia vom putea să spunem că avem o idee vagă despre rezonabilitatea a ceea ce considerăm necesităţi ale noastre.

    Utilizînd mai departe creierul în acel nou şi deosebit mod, vom afla cum că piaţa liberă este de fapt o vînzare de minciuni de dimensiunile colosale ale mai multor supermarketuri, este o hipervînzare de minciuni. Se spune că piaţa este liberă deoarece oamenii pot în mod liber să solicite din partea ei producerea unor obiecte şi servicii, însă cum ar putea ei sa facă acest lucru într-un mod neinfluenţat, cînd ei sînt supuşi non stop unei propagande extrem de sofisticate, executată cu mijloace ştiinţifice şi care funcţioneaza deci la fel de precis precum legile fizicii?

    Nu este vorba doar de reclamă, care este un produs psihologic specific designat pentru a influenţa oamenii să cumpere anumite servicii, este vorba de aspectul general al culturii consumeriste, este vorba de muzică, filme, literatură, arhitectură, modă, şi este vorba de comportamentul general al oamenilor de lîngă noi, care ne influenţează într-un mod decisiv. Odată ce cultura satisfacerii anumitor nevoi şi nu a altora, s-a înrădăcinat în societate, toti indivizii ajung să fie conduşi foarte puternic în a face anumite alegeri şi nu altele - ei fiind influenţati subconştient de comportamentul comunităţii. 

   Ceea ce îşi doresc oamenii sa aibă, este determinat deci cu aceste mijloace culturale şi ideologice, şi nu stă la latitudinea presupusei voinţe "libere" a omului, aceeaşi voinţă liberă care din punct de vedere ştiinţific este inexistentă. La nivel practic, alegerile noastre sînt dictate de această ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă, parvenită de pe undeva din secolul XVI prin Ţările de Jos, dar cu rădăcini adînci în pamîntul lăcomiei. Este o ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă deoarece prin totalitarismul ei, ne ocupă minţile cu întrebari stupide, false dileme şi orizonturi intelectuale foarte mărginite, împiedicîndu-ne să privim mai departe, cheltuindu-ne energia şi viaţa în nişte întreprinderi care ar putea fi considerate cel puţin bizare şi cel mult caraghioase dintr-o perspectivă mai largă.

   În loc să ne întrebăm de pildă, în ce fel de fiinţe trebuie să evoluăm, ce este bine să vrem pentru noi - ca specie, şi în loc sa reflectăm la condiţia umană, noi ne întrebăm ce culoare ne-ar plăcea mai mult să avem la adidaşi, şi ce fel de formă trebuie sa aiba ochelarii de soare, reflectînd la aceste futilităţi în faţa rafturilor supermarketului. Pentru a scapa din calea acestei ideologii dezastruoase a gîndi critic la dictatele ei este necesar, dar ca bonus, cine reuşeşte, scapă cu mai mulţi bani în buzunare şi mai mult timp liber. Iar dacă libertatea se găseşte pe undeva, atunci ea sigur se află în afara pieţei libere, care nu este o piaţă a gîndirii atente, nu este o piaţă a raţionalităţii, ci este o piaţă a ignoranţei mascată în libertate.

Adevărul este viaţă

   Uitîndu-ne în treacăt la formele de viaţă, noi vom observa că acestea sînt nişte structuri chimice complexe, care reacţionează constant cu alte substanţe şi stări fizice din mediul înconjurător, încît după caz, ele îşi pot menţine structura, se pot replica sau se pot distruge. Viaţa reprezintă totodată şi o altă stare de agregare a materiei, un material aflat undeva între fluid şi solid. De exemplu, o şopîrlă este o astfel de colecţie de molecule complexe care dacă este scoasă din mediul în care trăieşte ea, dacă este scoasă din junglă şi transportată în vid, se va dezintegra automat. Daca ea intră în reacţie constantă cu substanţele din care-s facute insectele, în cadrul acelei reacţii care se numeste digestie, şi dacă intră în reacţie cu oxigenul din aer în cadrul reacţiei care se numeşte respiraţie, şopîrla noastră îşi va menţine structura chimică într-un echilibru aproximativ stabil, adică ea va supravieţui. Anumite temperaturi prea ridicate sau prea joase, anumiţi factori mecanici pot colapsa structura chimică a şopîrlei, o pot omorî, o vor strivi, la fel şi alte forme de viaţă pentru care şopîrla constituie substanţă nutritivă.    

    Astfel că şopîrla poate trăi şi se poate reproduce, adică poate să-şi menţină structura chimică, doar dacă identifică corect şi reacţionează cu substanţele chimice şi stările fizice care îi menţin structura, şi doar dacă evită substanţele şi stările fizice care îi distrug structura. Sopîrla trăieşte doar dacă identifică corect hrana şi partenerii pentru reproducere, şi moare dacă nu identifică corect prădatorii ei şi temperaturile sau mediile periculoase. Numim aceste categorii de substanţe chimice şi stări fizice - oportunităţi şi respectiv pericole. Oportunităţile sînt temperatura potrivită, hrana, aerul şi reproducerea, iar pericolelele sînt prădatorii, temperaturile extreme, gazele toxice şi factorii mecanici adverşi. Mai mult sau mai puţin, viaţa de pe planetă în întregime respectă regulile care determină şi existenţa unei minuscule şopîrle. 

    Toata viaţa organismului reprezinta un slalom pe care creatura îl face printre oportunităţi şi pericole, ea încercînd să intre în reacţie cu oportunităţile şi să evite intrarea în reacţie cu pericolele, într-un dans nebun al reacţiilor chimice şi al interacţiunilor fizice. Şi în cadrul acestui dans nebun al supravieţuirii, este esenţial ca organismul să identifice corect atît oportunităţile cît şi pericolele. 

    Pentru această activitate de bază, viaţa a dezvoltat organe de simţ care creează o reprezentare a mediului exterior organismului, prin acumularea de informaţii din afară. Organele de simţ nu sînt decît porţi specializate prin care părţi infime din mediul exterior sînt incluse înăuntrul organismului, iar informaţia din ele este stocată şi interpretată. De exemplu, simţul gustului este un simţ rudimentar, probabil evoluat din simţul tactil; el funcţionează prin interpretarea mesajului chimic al unei părţi din mediul exterior care ajunge înăuntrul organismului; acest simţ este insuficient adeseori în ceea ce priveşte reprezentarea mediului în oportunităţi şi pericole, deoarece adeseori, atît oportunităţile cît şi pericolele sînt reprezentate de alte vieţuitoare, alte vieţuitoare din care este foarte dificilă extragerea unei mostre pentru gustat.

   Un simţ ceva mai elevat pe scara evoluţiei este simţul olfactiv, cel care funcţionează la fel ca gustul doar că se foloseşte de faptul că atît obiectele cît şi vieţuitoarele deţin o adevărata "aură olfactivă" iar moleculele lor sînt împrastiate mult mai departe decît ne apare nouă la o analiză vizuală obişnuită şi mult mai departe decît conturul lor care ne parvine vizual. Aceste molecule sînt stocate şi interpretate aproximativ  după aceeaşi reţetă după care funcţionează şi simţul gustului. Simţuri mai puternice sînt auzul şi văzul şi acestea bat pînă la distante de zeci de kilometri, detectînd pericolele şi oportunităţile după modul în care se reflectă lumina pe suprafaţa lor şi respectiv după vibraţiile pe care acestea le emit. Reptilele şi liliecii deţin simţuri mai neobişnuite, avînd respectiv mijloace specializate de detecţie a căldurii şi de vedere prin ultrasunete. 

   Toate aceste simţuri laolaltă vin şi creează o reprezentare a realităţii exterioare, care deşi nu este tocmai perfectă, ea dă de veste vieţuitoarei despre pericolele şi oportunităţile aflate împrejur. Cu cît imaginea mai precisă cu atît şansele de supravieţuire mai mari; cu cît imaginea mai distorsionată şi mai falsă, cu atît şansele de supravieţuire mai mici. Astfel, dacă sistemele de detecţie şi reprezentare ale realităţii funcţioneaza nesatisfăcător şi oportunităţile nu sînt descoperite, o moarte lentă este cea mai probabilă, iar atunci cînd pericolele nu sînt descoperite, o moarte rapidă este garantată. Un animal care vede o imagine falsă este un animal orb, unul care aude un sunet fals este un animal surd şi un om care crede o minciună este handicapat într-un mod grav.

   Gradul în care realitatea coincide cu reprezentarea devine astfel esenţial pentru supravieţuire şi teoria spune că de aceea a şi evoluat această reprezentare sofisticată a realităţii la cele mai multe dintre animale, deoarece ea este necesară supravieţuirii şi potenţează viaţa. Exista totuşi vieţuitoare care au alte metode de adaptare, care folosesc reprezentări rudimentare ale exteriorului dar care suplinesc prin număr, aşa cum sînt bacteriile sau plantele, dar şi la acestea trebuie să existe o reprezentare primitivă a mediului exterior, o amprentă a sa, şi aceasta amprenta rămîne esenţială. O plantă trebuie să detecteze corect lumina şi pămîntul căci frunzele crescute în întuneric şi rădăcinile crescute în aer nu o vor ajuta sa trăiască.

    Capacitatea de-a reprezenta corect realitatea a atins apogeul la specia umană, şi acea reprezentare a realităţii de cea mai înaltă calitate se numeşte în limbajul nostru adevăr. Calitatea cea mai proastă a unei reprezentări a realităţii se numeşte minciună sau decepţie. Minciuna este reprezentarea unei oportunităţi ca un pericol sau a unui pericol ca o oportunitate. Noi reprezentam realitatea într-un mod mult mai sofisticat decît o face o simplă poză sau experienţa unui miros sau a unui sunet, o facem prin multe formule, cifre şi litere, adeseori baze întregi de date.  

   Unii se gîndesc la om ca la o creatură cumva ieşită din tiparele şi decorul obişnuit al regnului animal şi al celui vegetal, însă civilizaţia noastră pe cît de sofisticată este, pe atît de precis respectă dictatele ancestrale ale vieţii. Toate telescoapele, microscoapele şi antenele noastre, toate detectoarele întregului spectru electromagnetic, seismografele, submarinele şi aceleratoarele de particule, toate ştiinţele cercetării trecutului şi ale viitorului, fizica, astronomia, chimia, istoria şi arheologia, nu sînt decît instrumente specializate de simţ, cu care noi mirosim, vedem, auzim şi interpretăm trecutul şi viitorul, vedem imaginea realităţii la distanţe de miliarde de ani lumină şi imaginea realităţii infinit de mici, şi facem asta pentru a detecta pericolele şi oportunităţile. Aceasta este funcţia vieţii, aceasta este structura şi manifestarea ei, viaţa este o perpetuare a propriei sale existenţe.

    Se întîmplă că avem în acest moment o imagine foarte precisă a realităţii, cunoaştem care-s cele mai mari pericole şi care-s cele mai mari oportunităţi pentru noi la momentul actual. Ei bine, chiar noi sintem, chiar noi înşine reprezentăm cel mai mare pericol şi cea mai mare oportunitate. Cea mai mare oportunitate şi cel mai mare pericol nu se află în spaţiul stelar, nici în miezul planetei sau în străfundurile microcosmosului ci se află în noi, noi sintem cel mai mare potenţial de creaţie si de distrugere. Noi sîntem cel mai mare pericol atunci cînd trăim în minciună şi sîntem cea mai mare oportunitate cînd trăim în adevăr. 
     Şi adevărul este ca foarte mulţi oameni trăiesc în minciuna, cei mai mulţi dintre ei înfricoşaţi de false pericole şi urmărind false oportunităţi - aceasta este reţeta pentru autodistrugere. Decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trăi o viaţă bună minţindu-se pe ei însişi şi la fel de decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trai o viaţă bună minţind pe alţii. Ca oameni decepţionaţi ei toţi îşi reduc considerabil şansele de supravieţuire, dupa grandoarea minciunii pe care o spun sau pe care o trăiesc.

   Iar cei care vor sa trăiască în lumină şi nu în întuneric, sînt convocaţi şi invocaţi să procedeze cu fervoare la distrugerea minciunii, să o stîrpească de la radacină. În timp ce este foarte dificil să descoperim care sînt cele mai importante adevăruri şi cum ar putea fi acelea exprimate, este mult mai uşor să vedem care sînt minciunile cele mai mari şi mai gogonate, cele care au cea mai mare întindere, cea mai mare putere şi cel mai mare potenţial de daune. Acestea nu sînt lucruri care ţin de individualitatea unor persoane ci sînt minciuni colective, susţinute de societăţi întregi. Dacă vom extermina pe toţi mincinoşii chiar în momentul de faţă, probabil că n-ar mai rămîne nimeni în picioare şi problema tot nu va fi rezolvată. Lupta nu este impotriva oamenilor ci a ideologiilor şi informaţiilor false care îi manipulează. Să le luam în primire, să le lovim fără încetare, sa nu le lăsăm sa respire; distrugînd minciuna şi punînd adevărul în locul ei, vom crea şi vom susţine viaţa.