Fundamentalismul creştin

    După ce am discutat într-o postare anterioară despre "fundamentalismul ateist" a venit vremea să abordez şi tema fundamentalismului religios, şi pentru că trăim într-o ţară creştină este normal să vorbim despre fundamentalismul de tip creştin.

    Ca şi cel ateist, fundamentalismul creştin nu poate exista, însă din nişte motive complet diferite. Pentru a respecta prescripţiile dogmei creştine ar trebui să fie posibil ca acestea să fie respectate însă realitatea arata altfel. Biblia creştină este o colecţie de idei dintre care unele sunt de-a dreptul caraghioase şi teribil de anacronice, idei care se contrazic între ele, idei care nu pot fi transpuse în practică sub nici o formă, sau care sunt atât de imorale încât ar speria orice specimen uman sănătos la cap, din orice epocă.

    Unele dintre preţioasele norme de comportament din VT produc invariabil amuzamentul oricărui om civilizat. Iată aici un trio fantastic:

Deuteronomul 22:11 Să nu porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună.

Deuteronomul 22:12 Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.

Deuteronomul 23:13 Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.

    Ca să fii un adevărat fundamentalist creştin ar trebui să renunţi la mai tot ceea ce înseamnă îmbrăcăminte în prezent şi să te îmbraci doar cu haine ţesute exclusiv din in, cânepă sau sintetice, inclusiv lenjeria de pat care necesită fără doar şi poate ciucuri pe la colţuri, şi să te plimbi prin centrul oraşului cu lopata în spate, căci nu ştii când se întâmplă ca perfecţiunea creaţiei divine să se manifeste în tine prin procesul numit excreţie. Acestea încă, sunt doar caraghioase însă nu imposibil de respectat, şi îi sfătuiesc pe compatrioţii creştini să se apuce să respecte cu sfinţenie aceste porunci dumnezeieşti deoarece în ţara asta există o adevarată penurie de umor adevărat.

    Trecând mai departe, există o sumedenie de prescripţii care se neagă în mod flagrant unele pe altele. Cam tot ceea ce există în NT neagă poruncile din VT, în timp ce le certifică irevocabil, de exemplu prin versetele următoare:

Matei 5:17-19

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

    Poruncile Vechiului Testament încep promiţător, cu interdicţia de-a ucide dar se sfârşesc nu prea frumos cu poruncile pentru uciderea apostaţilor şi a celor care îşi caută de lucru prin ziua sabatului, a falşilor profeţi, vrăjitoarelor, femeilor care comit adulter, a homosexualilor, blasfemiatorilor, prezicătoarelor, victimelor violurilor sau a copiilor neascultători. Din fericire, o mare parte din acestea sunt în prezent trecute la capitolul infracţiuni, pedepsite prin lege şi considerate atrocităţi sălbatice. Noul Testament vine cu o altă gamă de prescripţii, care dacă ar fi luate literal ar duce la desfiinţarea economiei, a comerţului şi a societăţii aşa cum există ea în prezent, şi ar întoarce-o în timp undeva înaintea apariţiei agriculturii. Nimeni nu poate supravieţui donându-şi bunurile altora, bunuri pe care nu ar trebui să le producă deoarece Hristos îi instruieşte pe credincioşi să trăiască precum păsările cerului şi să nu se gândească la ziua de mâine, deoarece nu-i aşa, Dumnezeu are grijă. Setul de dogme creştine este o sumă de propoziţii contradictorii sau imposibile şi ca atare nu poate constitui sub nici o formă un model de comportament.

    Ca cineva să-şi imagineze că este fundamentalist creştin ar trebui să fie un psihopat dotat cu multiple personalităţi, un suprem Dr Jeckyl & Mr Hide încrucişat cu Hitler, Buddha, Dan Puric şi un om de Neanderthal. Evident, genetica nu a dat un astfel de rateu major şi nici nu se va întâmpla foarte curând. Tot ceea ce pot să facă cei care se numesc creştini, este să aleagă din Biblie câteva dintre poruncile prin care nu ţipă absurdul în gura mare şi să le respecte ocazional, doar într-o anumită măsură şi în funcţie de situaţie, astfel devenind toţi creştini ultraliberali. Antireligioşii ca mine nu ar avea nimic împotriva religiei dacă aceasta nu ar veni să împiedice modalităţile de-a separa iraţionalul de raţional, adevărul de fals, moralul de imoral, irealitatea de realitate şi să genereze în rândul majorităţii adepţilor comportamentele anacronice şi nocive pe care le generează. Credincioşii sunt obligaţi să ia în serios anumite idei din corpul doctrinar şi să le refuze pe altele, fără să aibă un instrument intelectual serios care să-i ajute să decidă pe care dintre ele trebuie să le ia în serios şi pe care nu. Astfel putem observa o gamă foarte largă de comportamente în sfera creştinismului, de la oameni civilizaţi care susţin secularismul şi pentru care religia e într-adevăr ceva personal, până la cristofascişti habotnici iraţionali şi antisociali care doresc instaurarea unei dictaturi creştine. 

     Păcatul originar al creştinismului este Biblia, această carte antică pe care se bazează şi care se pretinde a fi o colecţie imuabilă de adevăruri absolute ce nu poate fi supusă criticii şi cu atât mai puţin reformei. În timp ce ştiinţa are ca obiectiv principal păstrarea ideilor adevărate şi utile şi eliminarea celor false ori contrautile, religia se clădeşte pe conservarea întregului set de idei, indiferent de adevărul sau utilitatea lor. Iar acest păcat originar constituie motivul pentru care creştinismul va fi izgonit din grădina societăţii umane, mai devreme sau mai târziu. Nu trebuie să plângem, au mai existat câteva zeci de mii de religii sau ideologii care au păţit la fel.

Dezbaterea teism - ateism

    Probabil că doar oamenii din cale afară de inculţi sau orientaţi în irealitate mai susţin faptul că în România nu există o problemă deosebit de gravă cu incultura. De fapt incultura este doar o faţetă a problemei; cel puţin la fel de gravă este problema cu pseudocultura, care reprezintă nu lipsa unui corp de cunoştinţe utile şi adevărate ci existenţa unuia care conţine informaţii mincinoase, inutile sau contrautile indivizilor. Evident, componentele pseudoculturii nu au cum să nu foloseasca nimănui, există destule segmente ale populaţiei care au de profitat de pe urma informaţiilor mincinoase. 

    Este clar că este nevoie de cultură adevărată, şi aici nu mă refer la ceea ce este considerat în spaţiul românesc ca fiind cultură ci la fizică, chimie, biologie, zoologie, antropologie, geografie, geologie, sociologie, psihologie, astrofizică, cosmologie, istorie (dacă se poate adevărată), evoluţionism şi cel mai important - logica şi epistemologia, fundamentul tuturor celorlalte.

    Este imposibil ca toate acestea să fie cunoscute de către un singur om la nivel academic însă cunoştinţele de bază din aceste domenii lipsesc majorităţii compatrioţilor noştri, câteodată cu desăvârşire. Acestea sunt importante nu doar pentru a cunoaşte cum funcţionează lucrurile pe lumea asta, ci şi pentru viziunea individului despre realitate, despre specia umană, locul unui individ în cadrul ei şi locul acestei specii în Univers. Fără cunoştinţele menţionate, nu avem decât oameni cu mentalitate de Ev Mediu, care vor înţelege să se comporte şi să acţioneze în societate în conformitate cu o viziune anacronică despre realitate, una medievală, pe baza căreia vom putea construi eventual absolutism monarhic şi minuni inginereşti care datează de acum 500 de ani.

    Dezbaterea teism - ateism este cea mai simplă metodă de-a pune în discuţie toate domeniile de cunoaştere pe care le-am enumerat şi doar în cadrul acesteia o să vedem o astfel de desfăşurare de forţe şi de armament intelectual, adus pentru susţinerea uneia sau a celeilalte cauze. Nu doar coincidental se întâmplă astfel, ci datorită faptului că în această dezbatere este discutat întregul tablou al realităţii, unul care adesea este corelat cu emoţii puternice de susţinere sau dezaprobare din partea ambelor facţiuni. Este o luptă între două viziuni despre realitate, deci este o luptă dură şi controversată; eu însă promovez această dezbatere şi o caut în caz că nu se întâmplă, mai ales din cauză că erorile de cogniţie şi cele de logică nu vor fi discutate prea curând în cadrul unei campanii de informare a populaţiei. Acestea nu avantajează nici statul şi nici vreun agent economic, a căror activitate se bazează pe tehnicile de marketing care sunt poate doar cu puţin mai prejos decât cele folosite în îndoctrinarea religioasă. Diferenţa esenţială între unele şi altele este dată doar de natura serviciilor care sunt vândute: pe de-o parte serviciile economice mai mult sau mai puţin "reale" şi de cealaltă vânzarea serviciilor religioase care în mod clar sunt frauduloase şi a produsului numit "Dumnezeu".

    A atenţiona un om că greşeste atunci când greşeşte şi că este iraţional atunci când este, nu reprezintă nicidecum un act antisocial chiar dacă aşa dă impresia, ci un act de cultură menit să îmbunătăţească prestaţia intelectuală a acelui individ. Este ceva ce trebuie să se întâmple şi este prin excelenţă un act de solidaritate. Lipsa lui constituie decizia informată a unuia de-a-şi lăsa colegul de specie să persiste în eroare şi iraţionalism. Aş spune că cei care fac asta sunt egoişti, antisociali şi pe termen lung îşi produc lor înşişi un deserviciu prin acea preferinţa a lor - materializată în decizia de-a trăi într-un mediu plin de oameni dezinformaţi sau slabi informaţi.

    Ar fi frumos ca în viitor, studiul mecanismelor prin care religia a ajuns să fie cea mai mare deziluzie a omenirii va constitui un obiect special de studiu, însă mai şi trebuie să ajungem acolo. Dezbaterile publice prezente pe internet datorită noului val de ateism reprezintă doar primul pas în această întreprindere. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul, viitor care nu este doar întâmplător, aşa cum dictează viziunea medievală despre viaţă, ci poate fi afectat de acţiunile fiecăruia dintre noi.

Blasfemia e sfântă!

    Pe parcursul anului trecut tot mai mulţi indivizi au nimerit din greşeală pe acest blog antireligios. Chiar dacă nici unul nu a întrebat ce vrea să însemne sloganul "blasfemia e sfântă", momentul este potrivit pentru a explica de ce l-am ales pe acesta şi nu pe altul.

    La o privire superficială pare doar o afirmaţie de tip umoristic, pe care am produs-o eu pentru a desacraliza religia, la fel ca pe multe altele. În fapt, chiar m-am gândit adânc în prealabil la ce înseamnă "sfânt", şi oricât de adânc m-am gândit tot nu am reuşit să fiu satisfăcut cu vreuna din definiţiile pe care le-am avut la dispoziţie. Acestea suferă ori de redundanţă, ori de echivocare ilogică sau alte tehnici teologice menite să înceţoşeze gândirea.

    Însă după situaţiile în care oamenii consideră că este adecvat să folosească această noţiune, pot să-mi dau seama cam ce reprezintă. Reprezintă o poziţie pe care şi-o asumă, şi care constă în faptul că nu vor tolera criticarea sau defăimarea unui anume principiu, acela care este considerat sfânt.

    În ceea ce mă priveşte, printre principiile la care ţin foarte mult se numară cel al libertăţii de exprimare şi cel al gândirii critice. Dacă aş spune că ceva este sfânt pentru mine, atunci acestea sunt sfinte. Iar acestea presupun faptul că nu există autoritate absolută; fie ea de sorginte ştiinţifică, religioasă sau statală. Până la urmă toate sunt în fapt de sorginte umană şi ca atare supuse erorilor, erori care nu pot fi expuse decât prin blasfemierea acestor autorităţi.

    În timp ce calitatea de sfânt implică o interdicţie, blasfemia este noţiunea antitetică, cea care vine să desfiinţeze aura de "sfinţenie" din jurul oricărui principiu. Acestă aură de sfinţenie nu este decât un scut al ideilor şi ideologiilor defecte menit să le protejeze de critici. De ce au nevoie de scut? Pentru că sunt defecte. Metoda ştiinţifică promovează blasfemia pe scara largă sub forma a ceea ce se numeşte peer review. Imediat ce un om de ştiinţă avansează o ipoteză nouă sau nişte rezultate interesante, ceilalţi sunt invitaţi să pună la îndoială adevărul şi sfinţenia spuselor lui, să-l trateze ca şi cum ar fi un nimeni. Blasfemia este o sărbătoare a spiritului critic şi o manifestare a ataşamentului faţă de adevăr. 

    În cealaltă parte, pe vremea când religioşii erau la putere, blasfemiatorii şi alte specii de eretici erau torturaţi într-un mod sălbatic şi executaţi în public. Asta arata doar putregaiul şi subrezenia fundamentelor pe care stă religia; toate poruncile şi ameninţările teribile din cărţile "sfinte" dovedesc în mod direct şi fără echivoc falimentul dogmelor religioase şi frica lor patologică de critică.

    Adevărul nu se sperie nici de blasfemie şi nici de spirit critic, minciunile da. În consecinţă, susţin cu putere principiul sfintei blasfemii şi îi invit pe cei cărora nu le este frică de adevăr să-l aplice după cum găsesc de cuviinţă.

P. S. Dumnezeu e cel mai turbat psihopat existent în ficţiune.