Se apropie acum cu paşi rapizi sfînta sărbătoare a Paştilor şi
poate că populaţia este nerăbdătoare să mănînce drobul şi să ciocnească
ouăle, poate că nu este chiar atît de nerăbdătoare, dar comercianţii
sigur sînt fericiţi de venirea oricărei sărbători deoarece toate acestea
s-au transformat în perioada recentă în festivaluri ale cumpărăturilor
şi ale consumului, promovate de către cei ahtiaţi după profituri.
De aceea aş considera că ar fi adecvat să aducem urările în ton cu
adevăratul spirit al sărbătorilor şi să ne salutăm cu: "Mamona a-nviat! /
Adevărat c-a-nviat!", deşi eu am mari dubii că acest zeu ar fi fost
mort sau chiar bolnav în perioada recentă.
Dacă eşti credincios
creştin, şi dacă chiar ai ţinut posturile lăsate de Dumnezeu însuşi
prin calendarul creştin, atunci chiar este de înţeles că după o perioadă
de abstinenţă de la mîncăruri mai mult sau mai puţin grele, este chiar
indicat să te îndopi acum suplimentar cu mîncare. Ar fi totuşi la fel de
indicat să cunoaştem că aceste sărbători au fost la începutul lor
construite în aşa fel încît să se potrivească cu traiul oamenilor din
acea vreme, nu cu traiul oamenilor din prezent.
Pe vremea
cînd sărbătorile pascale erau la început, adică acum multe secole în
urmă, în acel timp al anului cînd tocmai se ieşea din iarnă şi se intra
în primăvară, nu exista nici producţie industrială a mîncării şi nici
congelare artificială, oamenii erau cam subnutriţi în această perioadă
şi nu era decît natural, sănătos şi indicat pentru ei să ţină un ospăţ
de mai multe zile. Ei sacrificau deci un animal şi îl mîncau foarte
rapid pe tot pentru ca nu cumva căldurile primăverii să îi strice
carnea.
Avînd în vedere că astăzi nici nu poţi să mergi prea
mult pe stradă fără să te împiedici de-un supermarket, un bar, un non
stop şi două restaurante şi că deşi mîncăm mîncare de calitate proastă,
în prezent mîncăm mai mult decît suficient, a te angaja într-un ospăţ de
mai multe zile, deja fiind mîncat bine, dacă nu ghiftuit, gras sau
obez, nu va face decît să-ţi mai reducă puţin din speranţa de viaţă. Pe
de altă parte dacă chiar vrei să-ţi placă mîncarea atunci cînd o
mănînci, dacă eşti un hedonist adevărat aşa ca mine, trebuie să cunoşti
legea receptorilor de dopamină.
Dopamina este principala
substanţă care îţi produce plăcere atunci cînd mănînci, dar nu numai,
iar ideea este că pe măsură ce creierul este stimulat la o activitate
specifică să producă mai multă dopamină, receptorii de dopamină îşi
reduc capacitatea de absorbţie, ca să nu prăjească circuitele neurale,
şi astfel se întîmplă că plăcerea pe care creierul tău poate să o simtă
se încadrează în anumite limite, oricît de multă, oricît de bună şi de
variată mîncare ai mînca.
Aşadar, ca să simţi mai multă
plăcere de pe urma mîncatului şi băutului trebuie să mănînci doar dacă
îţi este cu adevărat foame, iar ca să simţi plăcerea maximă, trebuie să
te abţii cîte puţin, chiar puţin mai mult, cu cît mai mult te abţii, cu
atît mai bună va fi mîncarea, iar cu cît mai ghiftuit eşti cu atît mai
mult îţi va apărea că mănînci cherestea sau furaje pentru porci, chiar
dacă tu mănînci cea mai bună mîncare posibilă cu tort de zmeură,
dulceaţă de căşuni şi o cireaşă în vîrf la desert.
Mai
presus de toate, să nu uităm că excesul şi îmbuibarea te pot duce la
spital, şi problema este că te duc la spital cu salvarea, care are
obiceiul de-a ţiui pe străzile oraşului într-un mod foarte neplăcut şi
strident în această perioadă, tulburînd somnul oamenilor ca mine, care
după ce au mîncat o masă moderată vor să-şi facă siesta în linişte.
Urez deci sărbători moderate, şi să fim recunoscători hazardului că încă
n-am ajuns într-o iarnă nucleară şi că încă ne mai suportă planeta şi
ne dă de mîncare. Sănătate.
Oho! Și anul ăsta mai trebuie să balotăm concomitent și mici și bere... Dă-ne Doamne putere să le putem duce pe toate!
RăspundețiȘtergereCă veni vorba, e interesant cum un eveniment poate să își schimbe semnificația radical. Isus a spus clar apostolilor să comemoreze prin pască și vin moartea sa. Creștinii de azi sărbătoresc prin orgii alimentare învierea sa. Pînă acum 26 de ani 1 mai era o sărbătoare închinată muncii și în consecință muncitorilor. Acum munca aparținînd patronilor e o sărbătoare închinată lor dar muncitorii o consideră în continuare o sărbătoare.
fiecare sistem politic sau religios care ajunge la putere se apuca si-si apropriaza sarbatorile de primavara sau pe cele de iarna, e o pratica ancestrala.
RăspundețiȘtergereAr fi interesant sa vina unul in care sa sarbatorim primavara, nu ziua muncii, nu pe cristos, sa ii zica sarbatorile primaverii si gata.
Am visat 1 triunghi patrat!
RăspundețiȘtergereCe semnificatie are faptul ca putem visa contradictii logice, pe care nu le putem imagina decat in starea de vis, iar nu si in starea treaza??
Si sa imi rasp si la comentariul cu masina de paine!!
RăspundețiȘtergereN-am unde sa stiu eu care-s semnificatiile ascunse ale modurilor in care folosesti tu electrocasnicele...totusi, decit sa folosesti masina de facut paine doar pentru framanintat, ai putea sa faci framanti tu si cu ocazia asta sa arunci pe geam si niscaiva aparate de fitness.
ȘtergereCu visele,, nu stiu. Dar zi-mi si mie cam cum arata acel triunghi patrat pe care l-ai visat?
Nu mai folosesc d mult aparate d fitness :)
ȘtergereOrisicum, nu mai erau d mult aparate, ci greutati libere.
Se poate intampla ca framantatul painii sa nu fie neaparat un exercitiu fizic rezonabil.
De ex, pot sa pierd prea mult timp framantand paine... timp in care as putea sa merg pe jos, sa lucrez in gradina... care ar constitui un uz mult mai bun al timpului economisit prin folosirea masinii de framantat paine.
De altfel, sunt convins ca nu sustii eliminarea tuturor electrocanicelor :)
Prin urmare, si tu vei fi de parere ca unele sunt inventii rezonabile.
De aici si intrebarea: unde si cum se trage linia intre electrocasnicele utile si mofturi?
Pai este o problema foarte complicata la care ar trebui sa e gindeasca mai multi oameni deodata, nu doar unul singur. E o problema de ecosistem.
ȘtergereDaca ar fi sa-mi dau o parere, trebuie sa ma gindesc la fiecare masinarie in parte, fiecare unealta este o forma de viata si o forma de arta ina celasi timp. in primul rind ar trebui sa facem un muzeu pentru cele scoase din uz.
Apoi trebuie estimat pentru fiecare in parte daca ne complica sau ne simplifica viata, cui o complica, cui o simplifica si care-i efectul general asupra speciei., ca sa nu spun ca ar trebui macar sa avem o idee despre scopul nostru in viata, altminteri orcine poate sa zica ca a face roboti pentru bucatarie este cea mai mareata activitate.
De exemplu televizorul ar trebui pus la muzeu. Odata ce ai un computer desktop sau laptop se cheama ca ai un televizor cu internet, la ce-ti mai trebuie televizor fara internet?
Deci ar trebui sa fie dat nastere la un nou lant de electrocasnice, care sa-ti calculeze pentru fiecare masinarie si pentru fiecare unealta sau gadget, care-i cistigul in materie de satisfactie reala a vietii si cit de mult te ajuta sa implinesti scopul vietii. asta ar fi un lucru foarte util.
Alta: ma uit la un canal youtube PBS Spacetime... e cu dark energy, interesant.
RăspundețiȘtergereSi m-a marcat o faza: peste mii si milioane de ani... n-o sa mai ramana radiatie cosmica, nu o sa se mai vada alte galaxii, ce vor fi parasit, cu extinderea spatiului, Universul observabil.
Cei ce vor trai atunci nu vor avea niciun indiciu de BigBang si vor crede ca traiesc intr-un univers steady state,intrucat nici macar nu vor mai percepe extinderea universului.
Pai,pana mea, si noi nu suntem la fel acum???
Toata stiinta este o minciuna.
Cred ca ei estimeaza timpul de viata al universului la mult mai mult decit mii si milioane de ani, si spun ca pe la o vreme aproape de sfirsit s-ar putea sa apara situatia asta in care cineva nu mai vede nici o galaxie la orizont.
ȘtergereInsa predictia asta este proasta pentru ca nu este doar o predictie despre starea universului peste f multi ani, este o predictie despre ce concluzie au sa traga niste fiinte rationale care vor trai la acea vreme - predictie de la care eu m-as abtine, caci n-am cum sa stiu ce capacitati ar avea aceia si cum ar gindi aceia.
Bine, mii de miliarde de ani... si bine, predictia cu privire la starea universului poate fi corecta, pe cand cea referitoare la starea subiectiva a viitoarelor civilizatii probabil e proasta.
ȘtergereInsa ideea era alta :)
Noi, insine, vedem un stadiu anume din istoria universului.
La fel cum si civilizatiile superviitoare... vor vedea alt stadiu.
Noi ne facem teoriile pe baza a ce cunoastem specific stadiului nostru. Civilizatiile superviitoare, pe baza a ce vor cunoaste ei, specific stadiului lor.
Insa, la fel cum ei vor gresi daca nu vor avea in vedere etapele anterioare... si noi astazi DEJA GRESIM... pt ca nu tinem cont decat de ce e specific epocii noastre.
Si, intr-un fel... poate nu gresim prea tare, daca ceea ce a fost 'inainte' e imposibil de cunoscut :)
Triunghiul patrat... de fapt, eu am visat altceva: niste fiinte,un fel de oameni, care se nasteau,cresteau si se mancau pe sine insisi... si astfel se renasteau, cresteau si iar se mancau samd.
RăspundețiȘtergereNu pot nici macar sa descriu in cuvinte.
Insa in vis imi parea perfect coerent.
Imi pare ca concluzia este ca logica din starea treaza... nu e singura logica.
Sau ca povestile din timpul visului nu sint neaparat logice.
Ștergere